
Doi pompieri buzoieni au fost apreciați pentru gestul lor de a le da o mână de ajutor colegilor de la Brașov, la un incendiu izbucnit zilele trecute în localitatea Bod, unde a fost nevoie de o mobilizare mare de forțe de intervenție. Cei doi se întorceau acasă, după ce au participat la un curs. Nu au ezitat să se implice. Despre intervenția celor doi pompieri buzoieni, dar și despre sacrificiul personal al unuia dintre militarii de la ISU Buzău, au scris colegii de la ISU Brașov.
,,În timp ce se deplasau spre casă după un curs istovitor de salvare a animalelor din medii ostile, organizat în municipiul Făgăraș, doi pompieri din Buzău au observat fumul gros care se ridica din Bod. Deși epuizați de activitatea din zilele precedente, nu au putut să ignore pericolul evident și au decis să se alăture intervenției. Fără a sta pe gânduri, aceștia și-au îmbrăcat costumele de protecție pe care le aveau în portbagajul mașinii de serviciu, echipându-se în grabă pentru a putea ajuta cât mai rapid. La fața locului, pompierii din Brașov le-au pus la dispoziție aparate de respirat pentru a putea intra în lupta cu flăcările, care se extindeau cu rapiditate.
Împreună cu colegii lor din Brașov, cei doi pompieri buzoieni au luptat neobosit cu flăcările timp de câteva ore, cot la cot cu pompierii brașoveni. În ciuda oboselii acumulate, au dat dovadă de un profesionalism și un devotament deosebit, punând siguranța oamenilor și a bunurilor acestora pe primul loc.
Din păcate, dedicarea unuia dintre pompieri a venit cu un preț personal: fiul său avea un meci important în aceeași zi, meci la care tatăl nu a putut asista din cauza intervenției prelungite. Deși a pierdut ocazia de a fi alături de fiul său, pompierul a rămas fidel misiunii sale de a proteja viețile și bunurile cetățenilor, contribuind semnificativ la stingerea incendiului și prevenind o tragedie și mai mare.
Această întâmplare subliniază încă o dată fidelitatea față de jurământul depus, dar și spiritul de solidaritate și sacrificiu al pompierilor, care, indiferent de circumstanțe, nu ezită să răspundă chemării datoriei, chiar și în cele mai dificile momente personale.
Alexandru și Ionuț, ați demonstrat încă o dată implicarea și devotamentul caracteristic fiecărui salvator.
Vă mulțumim pentru sprijinul oferit în lupta cu flăcările!” , au transmis reprezentanții ISU Brașov.



