Doi adolescenți din Buzău au fost puși să șteargă desenele făcute într-o stație de autobuz și pe ușile unor blocuri, după ce au fost identificați de polițiștii locali.

,,Caligrafia sau desenul se exersează de obicei pe hârtie nu pe pereții clădirilor sau ai stațiilor de autobuz, dacă nu ești autorizat să o faci!

În noaptea de 7/8 iunie polițiștii locali buzoieni ce efectuau serviciu în zona Micro 5 – Dorobanți au fost directionați de către o.s. al Poliției Locale și de colegii din Compartimentul Monitorizare pe str. Alexandru Marghiloman unde doi tineri „artiști” își exersau talentul pe pereții de sticlă ai stației de autobuz aflată în zona Oficiului Poștal din cart. Micro 5. În momentul sosirii la fața locului „artiștii plastici” părăsiseră zona, dar în baza descrierii și a direcției de deplasare a acestora, transmisă de către colegii de Monitorizare, au reușit interceptarea numitului C.A.I., în vârstă de 16 ani, unul dintre cei doi autori ai „operelor de artă urbană”. Acesta a fost sancționat contravențional conform H.C.L. 326/2017.” , au precizat reprezentanții Sindicatului Poliției Locale Buzău.

Ulterior, aceiași reprezentanți au revenit cu precizarea că a fost identificat și celălalt adolescent, ambii fiind puși să șteargă tot ce au desenat:

Cei doi <<artiști plastici>> au trecut la ștergerea <<operelor de artă>> pe care le-au creat!

Rugăm tinerii artiști să își etaleze talentul artistic într-un cadru legal, fapt posibil datorită deschiderii arătate de autorități! A se vedea locul de joacă de pe str. Democratiei, Liceul ,,Alexandru Marghiloman” și alte locații din municipiu unde a fost permisă punerea în lumina a acestei arte urbane!

Foto: facebook Sindicatul Polițiștilor Localei Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.