
Un proiect venit în sprijinul copiilor din comunitatea din Balta Albă, proiect desfășurat de Asociația Pastel și derulat cu ajutorul Primăriei, culege deja roadele.
,,Putem spune că proiectul <<Viitorul cu ochi buni>> s-a încheiat cu bine acum, că toți cei 27 de copii diagnosticați cu probleme de vedere au primit ochelarii necesari. Printre cei care ne-au sprijinit pentru achiziția ochelarilor se numără și Primăria Balta Alba, căreia dorim să îi adresăm mulțumiri speciale. Felicitări pentru implicare!
Suntem recunoscători fiecărui om și fiecărei organizații care a contribuit cu generozitate la Viitorul cu ochi buni. Voi ne dați încredere că putem finaliza cu responsabilitate fapta bună din fiecare lună, că putem schimba cu adevărat ceva.” , au transmis reprezentanții Asociației Pastel.
La rândul său, primarul comunei Balta Albă, Ionel Marin, le-a mulțumit partenerilor, pentru ajutorul oferit copiilor: ,,Ne bucurăm că am avut rezultatele scontate, în beneficiul copiilor din comunitate. Mulțumim Asociației Pastel!„



