Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a reacționat după tragedia produsă ieri, într-un sat din comuna Vintilă Vodă, unde doi micuți au pierit în urma unui incendiu (VEZI DETALII). Oficialii IGSU au venit cu încă un apel la părinți să fie foarte atenți, mai ales în această perioadă, când locuințele trebuie încălzite, principalul îndemn fiind de a nu lăsa copiii singuri în casă.

Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului.

În primele zece luni ale acestui an, 38 de copii au fost victime ale incendiilor la locuințe, dintre care 6 au decedat și 32 au fost răniți.

IGSU face apel la părinți să manifeste prudență maximă în această perioadă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, readucem în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:

❗Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate;

❗ Nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate;

❗ Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;

❗Nu lăsaţi nesupravegheate lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă;

❗Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece.

NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ!

Apelați la rude sau vecini atunci când sunteți nevoiți să părăsiți locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă!

Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău! , au transmis reprezentanții IGSU, pe pagina de facebook a instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.