Tânăra solistă de muzică populară Claudia Colniceanu a obținut mențiune la unul dintre cele mai renumite festivaluri din țară, „Sus la munte, la Muscel”, eveniment desfășurat la Câmpulung Muscel.
„A fost o bucurie să particip, atât la preselecția la care s-au prezentat peste 60 de concurenți, cât și la concursul la care am rămas doar 20 de tineri din toată țara.
Fiecare a adus din zona sa cel mai frumos repertoriu, dar și cel mai frumos costum. Harta României a fost desenată de către noi, concurenții, de această dată. Mă bucur că și Buzăul a făcut parte din acest cadru de sărbătoare și că a fost premiat.
Mulțumesc juriului pentru premiul acordat, organizatorilor pentru desfășurarea impecabilă, orchestrei pentru acompaniament și susținere, publicului prezent într-un număr atât de mare, dar și Televiziunii Române pentru tot sprijinul!
În curând, la TVR!” , este mesajul transmis de tânăra solistă din Buzău.

Claudia Colniceanu are 23 de ani și este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară. A început să cânte la vărsta de cinci ani, obținând de-a lungul carierei numeroase premii la concursuri și festivaluri naționale.
Printre altele, Claudia are colaborări și videoclipuri cu Lăutarii lui Botgros și Frații Cazano.