
Este doliu la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău. Un pompier a încetat din viață, la vârsta de 43 de ani, în urma unor afecțiuni medicale. Plt. adj. Aurelian Toma a fost încadrat la ISU în anul 2006.
„Cu durere în suflet, conducerea și cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău își exprimă regretul asupra trecerii premature în neființă a prietenului și colegului nostru, Toma Aurelian.
Plutonierul adjutant Toma Aurelian, subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat, a încetat din viață în data de 03.04.2022.
Personalul I.S.U. Buzău este alături de familia îndurerată, plt.adj. Toma Aurelian rămânând veșnic în sufletele noastre.



