
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Buzău va organiza un spectacol gratuit susținut de „Vali Boghean Band“.
Vali Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova. Pe lângă vocea sa inconfudabilă, Vali Boghean este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiu, dar interpretează și la chitară clasică și bass. El va fi acompaniat de un band ce are în componență muzicieni cu o mare experiență internațională. Invitațiile pentru cele două spectacole programate vineri, 17 decembrie, vor fi înmânate astăzi.
„Dragi buzoieni,
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vom organiza un spectacol gratuit, susținut de Vali Boghean Band. Spectacolul „Mai aproape” va avea loc pe 17 decembrie, în două serii: primul începând cu ora 17.00, iar al doilea începând cu ora 20.30. Intrarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile și se va face doar în baza unei invitații și a certificatului verde/rezultat negativ al unui test PCR (nu mai vechi de 72 ore).
Invitațiile vor fi distribuite în data de 15 decembrie, în intervalul orar 10.00-12.00, la sediul Consiliului Județean Buzău!



