
Astăzi, Promoția 2021 „Regele Mihai I – 100” a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” a trăit emoțiile primei repartiții pe funcție.
„143 de maiștri militari și 120 de subofițeri pe filieră directă reprezintă cea mai tânără promoţie de maiștri militari și subofițeri din Forțele Aeriene Române.
În prezența reprezentanților Ministerului de Interne, a Statului Major al Apărării și ai Statului Major al Forțelor Aeriene, cei 263 de absolvenți și-au ales primul loc de muncă din carieră.
Promoţia 2021 este una deosebită deoarece perioada școlarizării a fost impactată de pandemia Covid-19. Suntem convinși că această situație a avut menirea să le întărească spiritul de corp și finalul anilor de studiu i-a întâmpinat astfel mai pregătiți pentru viitoarea carieră militară.
Le dorim, tuturor, mult succes în continuare! Fie să aveți o carieră cu multe satisfacţii şi împliniri.
Cer senin, camarazi!„ , au transmis oficialii unității de învățămât militar de la Boboc.



