Campania continuă. Azi, centrul de vaccinare de la Vernești (fostul cămin cultural).

Autoritățile anunță un număr mai mare de persoane vaccinate anti-COVID, față de cele programate, în prima zi din etapa a doua a campaniei, la nivelul județului Buzău. Pentru ieri, au fost programați 355 de buzoieni pentru vaccinare, la cele șapte centre deschise în județ. 

470 de buzoieni au fost vaccinați, în prima zi din cea de-a doua etapă a campaniei! Am fost plăcut surprinsă să constat că, așa cum s-a întâmplat și în prima etapă a campaniei, și de data aceasta, s-au prezentat voluntar, în centrele de vaccinare, mai multe persoane față de cele programate prin intermediul platformei online.bilant, campanie de vaccinare anti-COVID, etapa a douaEste evident că mesajul de mobilizare al nostru, al Instituției Prefectului Județului Buzău, dar și al Guvernului României, a fost înțeles de tot mai mulți dintre buzoieni, lucru care ne bucură foarte mult pe noi, cei care suntem responsabili de organizarea campaniei de vaccinare la nivelul județului.

Vaccinarea este calea cea mai sigură pentru oprirea pandemiei și întoarcerea la normalitate, așa cum a fost în cazul tuturor molimelor care au fost eradicate de-a lungul timpului cu ajutorul vaccinurilor.

Împreună cu respectarea măsurilor de protecție, imunizarea prin vaccinare reprezintă cea mai rapidă și sigură soluție pentru a reveni la viața de dinaintea pandemiei. Fiecare român își dorește să își reia viața normală, fără frica infectării și a îmbolnăvirii.bilant, campanie de vaccinare anti-COVID, etapa a doua Vaccinul anti Covid19 ne poate reda normalitatea vieții, afectată în ultimul an de pandemie. , a declarat prefectul interimar, Adina Moiseanu, coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID de la nivelul județului Buzău. 

Ieri, la nivelul județului au fost deschise șapte centre de vaccinare: trei la Liceul cu Program Sportiv,  un centru în sala de sport de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Buzău, altul la școala din Scurtești (Vadu Pașii), la fostul cămin cultural din Vernești și în Râmnicu Sărat, într-o clădire pusă la dispoziție de Consiliul Județean, pe strada Micșunelelor. 

Persoanele care au probleme în a se programa online pot apela la call-center-ul dedicat județului Buzău, la numărul de telefon 021.414.44.38

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.