
Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău va intra, de mâine, în scenariul roșu, după ce Direcția de Sănătate Publică a declarat focar de COVID în cadrul unității. Este vorba despre patru cazuri confirmate, trei elevi și un cadru didactic.
Consiliul de administrație al unității de învățământ a trimis propunerea de scenariu roșu (ore exclusiv online) către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, for care se întrunește în această după-amiază pentru a lua și alte decizii.
Astfel, până pe data de 3 noiembrie, inclusiv, cursurile pentru elevii de la Colegiul Pedagogic se vor desfășura online, cu precizarea că, săptămâna viitoare, copiii din ciclul primar vor avea vacanță.



