Vara aceasta, Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului şi Geoparcul aspirant UNESCO Ţinutul Buzăului au fost adevărate laboratoare în aer liber, locuri de studiu pentru studenţii Universităţii din Bucureşti.

Asociaţia Studenţilor Geologi şi Geofizicieni de la Universitatea din Bucureşti a derulat în perioada iulie – august două proiecte de cercetare, câte unul în fiecare geoparc, oferindu-le studenţilor oportunitatea de a descoperi, în teren, ce înseamnă valoarea unui teritoriu.

În Geoparcul Ţara Haţegului, studenţii au petrecut aproape două săptămâni în încercarea de a desluşi cum era viaţa în urmă cu vreo 70 de milioane de ani, pe fosta Insulă a Haţegului înconjurată de apele Mării Tethys. În cadrul proiectului „Ţara Haţegului îşi dezvăluie misterele”, ei au participat la mai multe prospecţiuni preliminarii în teren, coordonaţi de conf. dr. Zoltan Csiki – Sava, de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti. Mai mult, au avut parte de o întâlnire cu unul dintre cei mai renumiţi paleontologi portughezi la nivel internaţional, profesorul asociat Octavio Mateus de la Universitatea NOVA din Lisabona, aflat în vizită în România şi în Geoparc. La finalul aplicaţiilor în teren, studenţii au prezentat rezultatele obţinute, în cadrul evenimentului „Conferinţele Geoparcului”. Evenimentul, aflat la a doua ediţie, îşi propune promovarea ştiinţei în rândul publicului larg aflat în Ţara Haţegului. Invitatul special din acest an a fost prof. univ. dr. Iuliana Lazăr de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, care a încântat publicul cu „Povestea Mării Tethys” şi fascinanta lume marină din vremuri mai vechi chiar decât dinozaurii.

Cel de-al doilea proiect al studenţilor, intitulat „Ţinutul Buzăului – cadrul natural reflectat în patrimoniul imaterial”, s-a desfăşurat în perioada 17 – 23 august, în viitorul geoparc UNESCO din judeţul Buzău. A fost o tabără interdisciplinară pentru că studenţilor de la Facultatea de Geologie şi Geofizică li s-au alăturat şi studenţi geografi şi biologi din Universitatea din Bucureşti. Sub îndrumarea lect. univ. dr. Alexandru Adrăşanu şi drd. Cristina Toma, incursiunea în Geoparcul Ţinutul Buzăului i-a ajutat pe studenţi să descopere la faţa locului care sunt direcţiile de urmat în definirea şi construcţia unui Geoparc UNESCO şi cum poate influenţa un geoparc dezvoltarea economică sustenabilă a unui teritoriu. Pe parcursul taberei, ei au desfăşurat cercetări în teren la principalele obiective de vizitare ale geoparcului şi s-au întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţilor locale.

Cele două proiecte studenţeşti confirmă interesul tinerilor pentru Programul Geoparcuri Internaţionale UNESCO din România al Universităţii din Bucureşti. Acest program a fost distins, la finele anului trecut, cu două dintre marile premii ale Senatului Universităţii, recunoscându-se astfel valoarea educaţională şi ştiinţifică a conceptului de geoparc, iniţiat şi pus în aplicare de Facultatea de Geologie şi Geofizică şi coordonat de lect. univ. dr. Alexandru Andrăşanu.

Proiectele „Ţara Haţegului îşi dezvăluie misterele” şi „Ţinutul Buzăului – cadrul natural reflectat în patrimoniul imaterial” ale Asociaţiei Studenţilor Geologi şi Geofizicieni au fost realizate cu sprijinul Complexului Cultural Sportiv Studenţesc Tei – Bucureşti, Dino Parc Râşnov, Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, Geoparcului Ţinutul Buzăului şi Universităţii din Bucureşti prin Programul Geoparcuri Internaţionale UNESCO din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.