Consilierii locali municipali au aprobat un proiect de hotărâre important pentru oraş. Este vorba despre atestarea apartenenţei la domeniul public municipal a celor două alei laterale care asigură accesul auto în Parcul Crâng. Conform proiectului, accesul mijloacelor auto în parc este interzis, cu anumite excepţii. Este vorba despre autoutilitarele de la Pompieri, SMURD, Ambulanţa, Poliţie şi a celor de la Romsilva.
Totodată, vor primi permis de trecere într-un anumit interval de timp şi un număr limitat de autovehicule pentru aprovizionare şi pentru evenimentele organizate la restaurantele din Crâng. Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul afaceriștilor care dețin restaurante în cel mai mare parc din oraș. Aceștia chiar au lansat o petiție în mediul virtual prin care încearcă să adune cât mai multe semnături care să împiedice punerea în aplicare a unui astfel de proiect.
Urmează să fie supus dezbaterii publice un proiect care reglementează circulaţia automobilelor conform unor reguli stricte. Proiectul va fi postat pe site-ul Primăriei timp de o lună de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.