
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale din 28 de județe afectate de cantitățile foarte mari de precipitații care au generat inundații, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor și digurilor.
Fondurile necesare se vor aloca din Fondul de intervenție, prevăzut în bugetul de stat pe anul în curs, 19,44 milioane de lei pentru județele Botoșani, Brașov, Cluj, Covasna, Mehedinți, Mureș, Suceava, Vâlcea, Vrancea – pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în perioada martie-mai 2018 – și 192,71 milioane lei pentru județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în lunile iunie și iulie 2018.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile Prefectului din județele afectate.



