Comitetul pentru Situații de Urgență a adoptat o hotătâre care a fost deja trimisă către reprezentanții Guvernului și prin care se solicită banii necesari pentru acoperirea efectelor calamităților.

Autoritățile au evaluat pagubele, iar din calcule a reieșit că aproape 60 de milioane de lei ar fi necesari pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente din perioada martie-iulie 2017. Ploile torențiale au făcut prăpăd în 22 de comune și un oraș, iar evaluările au arătat că au fost distruși zeci de kilometri de drumuri comunale și județene, poduri, podețe importante dar și case situate în special pe marginea cursurilor de apă.

Cele mai afectate localităţi au fost Lopătari şi Chiliile pentru care s-au soli­citat şi cei mai mulţi bani: 5,4 respectiv 6,5 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.