
UPDATE ORA 07.49 Soferul unui Volkswagen Passat, de 28 de ani, se indrepta dinspre Buzău către Ploieşti pe DN 2B. În zona cuprinsă între Popasul Merei şi intersecţia cu Dealul Viei acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens unde a acroşat un Volkswagen Golf şi a lovit frontal un BMW. In urma impactului, autoturismul BMW a fost aruncat în afara părţii carosabile.
Două persoane din BMW, mamă de 58 de ani, şi fiu, de 30 de ani, au decedat, iar alte cinci persoane, printre care şi şoferul vinovat şi pasagerul sau din dreapta, ambii din Mizil, au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Poliţiştii au stabilit că şoferul vinovat era băut, având o concentratie alcoolica de 0,77 mg\l alcool pur in aerul expirat.
Pasagerii celor două maşini lovite de şoferul băut erau membrii aceleiaşi familii, erau din oraşul Adjud, Vrancea, şi se întorceau acasă de la munte, unde îşi petrecuseră week-endul.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate in ce condiţii s-a produs teribilul accident.
UPDATE ORA 7.00 Potrivit primelor cercetari de la locul accidentului, un sofer care avea o concentratie alcoolica de 0,77 mg\l alcool pur in aerul expirat a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens unde a lovit frontal o masina care circula regulamentar si a acrosat o alta.
In urma impactului deosebit de violent, doua persoane din cea de-a doua masina acrosata si-au pierdut viata si alte cinci persoane au fost ranite. Persoanele decedate in accident sunt o femeie cu varsta aproximativa de 50 de ani si fiul sau de 30 de ani.
In cantinuare, circulatia in zona este blocata.
Accident teribil pe DN2B, intre popasul Merei si intersectia cu Dealul Viei, petrecut luni dimineata in jurul orei 6.00.
Trei masini sunt implicate in coliziune, doua persoane sunt decedate si 3 ranite.
Circulatia rutiera in zona este blocata.
Vom reveni cu amanunte.



