Zăpada care a provocat atâtea probleme în judeţul Buzău a avut si părţi bune. Stratul gros care s-a depus pe câmpuri a protejat culturile de toamnă de îngheț și, după luni întregi de secetă, terenurile agricole au suficientă apă şi pot fi pregătite pentru însămânţări. Asta e însă partea plină a paharului pentru că nu toţi se bucură de topirea zăpezii. La Smeeni două case sunt pe punctul de a fi inundate iar oamenii încearcă să scoată apa din curţi cu ajutorul motopompelor.
Zăpada căzută în ultimele două luni de iarnă pare să fi adus și ceva foloase nu numai supărări. După o vară și o toamnă fără strop de ploaie, cantitatea mare de zăpadă a picat cum nu se poate mai bine pentru terenurile agricole..Dacă la începutul anului agricultorii erau nevoiți să întoarcă culturile, acum se uită că plantele au avut o protecție de îngheț neașteptată.Topirea zăpezii spun specialiștii reface rezerva de apă din sol.
“După luni întregi de secetă acum rezerva de apă din sol se poate reface după topirea zăpezii. Suntem optimiști acum înaintea campaniei de primăvară, chiar dacă am întârziat puțin cu înființarea acestor culturi, ne așteptăm la recolte bune”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău.
Totuşi, topirea zăpezii nu este pentru toată lumea motiv de bucurie. Două gospodării din comuna Smeeni au fost inundate iar sătenii încearcă de două zile să scoată apa din curţi cu ajutorul motopompelor.
Sudul și estul județului Buzău sunt situate în Bărăgan singura zonă cultivată cu cereale și plante tehnice. Zăpezile și viscolul din ianuarie și februarie au afectat cel mai tare localitățile din această zonă însă pentru agricultură au avut un efect mai mult decât benefic.