Puțin și scump. Asta spun viticultorii buzoieni despre vinul de anul acesta. Asta după ce vița de vie a fost grav afectată de gerul din această iarnă. Specialiștii din Stațiunea de cercetare Pietroasele estimează ca pierderile ajung până la 60-70% din suprafața cultivată. Este pentru al doilea an consecutiv când stațiunea înregistrează pierderi după ce anul trecut mai bine de jumătate din producție a fost distrusă de grindină.
Temperaturile scăzute înregistrate pe timpul iernii la Buzău au fost resimţite din plin de plantațiile de viță de vie. Specialiştii de la Staţiunea de Cercetare Pietroasele au constatat din analize că în funcţie de soi şi de amplasament, între 60 şi 70 la sută din producţia de struguri este compromisă. Aceștia au încearcă acum să limiteze proporțiile dezastrului.
Viile de la Pietroasele sunt renumite în ţară dar şi peste graniţă prin soiul Tămâioasă Românească. În 1986 , la concursul mondial din Franţa, soiul a câştigat medalia de aur, ccea ce înseamnă că este pe aceeaşi treaptă cu Chardonnay-ul ori Chablis.