Susţinere totală şi necondiţionată pentru candidatul independent la primărie  Paul Negoiţă – a fost anunţul surpriză făcut de liderul PD-L Buzău, Cezar Preda. Şeful democrat- liberalilor spune că iniţial candidatul PD-L pentru Palatul Comunal era şeful organizaţiei municipale, Adrian Burducea, însă a primat dorinţa de a-l surclasa pe candidatul USL, primarul Constantin Boşcodeală şi de a dirija voturile către un adversar redutabil pentru actualul edil şef.

Deputatul Cezar Preda a precizat că în urma discuţiilor cu liderii organizaţiei  municipale a PD-L s-a ajuns la concluzia că trebuie susţinută candidatura lui Paul Negoiţă pentru că la nivelul administraţiei locale este nevoie de o schimbare a vechii generaţii de politicieni.În acest moment singurul adversar care reprezintă un contracandidat serios al lui Boşcodeală este Paul Negoiţă a punctat liderul organizaţiei judeţene a PD-L. Întrebat cum va susţine PD-L –ul candidatura preotului Negoiţă, Preda a spus că în primul rând logistic însă şi financiar pe căile legale.

“Negoiţă e un candidat independent veritabil iar susţinerea sa de către PD-L nu implică nicio obligaţie a sa”, a mai afirmat preşedintele PD-L Buzău. Preda a spus că independentul Negoiţă trebuie susţinut de cât mai multe forţe civile şi că organizaţia va avea grijă săî nu fie disipat niciun vot. Contactat telefonic de Jurnalul de Buzău, preotul Paul Negoiţă s-a declarat surprins de anunţul făcut de liderul democrat-liberal însă a apreciat sprijinul unui partid politic de talia PD-L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.