O metodă inedită de furt din bancomat pune pe jar autoritățile din Buzău. Este vorba despre o plăcuță cu un strat adeziv aplicată pe fanta de ieșire a banilor, menită să rețină bancnotele. Un astfel de ATM a fost descoperit ieri pe bulevardul Unirii, iar polițiștii cred că au de-a face cu un grup de infractori din afara județului.
Primii care au aflat că ATM-ul montat la o librărie de pe Bulevardul Unirii este piratat au fost agenții firmei de pază, cu care banca are contract. Suspiciunea a prins contur în momentul în care în dispecerat a ajuns o sesizare cum că bancomatul nu eliberează bancnote, deși ecranul nu indică vreo defecțiune. Polițiștii de la investigații criminale, sosiți la fața locului, au luat amprente de pe bancomat, au ridicat dispozitivul străin găsit pe fanta de ieșire a banilor și au audiat câțiva trecători.
Metoda pare destul de simplă la prima vedere. Dispozitivul era introdus în bancomat, avea aplicată banda adezivă, astfel încât banii, după ce se efectua tranzacţia, erau lipiţi, ramâneau aşa şi nu puteau fi scoşi. După ce oamenii plecau de la bancomat, suspecţii veneau, luau dispozitivul şi banii
Anchetatorii nu exclud varianta ca autorii tentativei de furt să fie un grup de infractori din afara județului, care dă lovituri scurte, de o zi, la mai multe bancomate din același oraș. De aceea, toate firmele de pază vor verifica atent toate ATM-urile pe care le au în supraveghere.