
Doi bărbaţi au fost depistaţi în trafic de către poliţiştii de la circulaţie în timp ce transportau cu maşina ţigări fără documente de provenienţă. Cei doi tineri au fost opriţi în trafic ieri în municipiul Râmnicu Sărat iar în autoturismul lor polițiștii au găsit 2.300 de pachete de țigări depozitate în locul banchetei din spate.
Ieri, cu ocazia unui control de rutină, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Rm. Sărat a oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism înmatriculat în Suceava, la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Rădăuţi, judeţul Suceava, însoţit de un tânăr de 27 de ani, domiciliat în aceeaşi localitate.
Cu ocazia verificării interiorului autovehiculului, poliţiştii au observat că în locul banchetei din spate, erau depozitate mai multe pachete voluminoase, ambalate în saci, ce conţineau 2.320 de pachete ţigări, o parte dintre pachete având aplicat timbru de marcaj de Ucraina, iar celelalte timbru de Republica Moldova.
Conducătorul auto şi însoţitorul acestuia au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Rm. Sărat, din primele cercetări rezultând că ţigările urmau să ajungă la Bucureşti.
Poliţiştii râmniceni au început urmărirea penală împotriva celor doi iar întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.