Vă întrebați câteodată cu ce se ocupa prefectul, care sunt atribuțiile sale și cât de delimitate sunt acestea față de cele ale celorlalți edili locali? Aparent, prezența lor este mai puțin vizibilă comparativ cu cea a primarilor sau a consilierilor locali. Totuși, în ciuda acestei situații, prefectul conduce toate serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale. Pe scurt, el este reprezentantul Guvernului în fiecare județ.
Și, din acest motive, el este plătit ca atare. Într-un clasament al prefecţilor în funcţie de salariile pe care le câştigă, făcut de un site economic, prefectul județului Buzău, Paul Beganu, este pe locul doi în țară, cu un venit lunar de 6.995 lei, fiind devansat de prefectul de Iași, care are un salariu de 7.126 de lei, dar cu un venit dublu față de prefecții din Bistrița-Năsăud, Satu-Mare, Arad sau Suceava.
Așa se face că prefectul județului este mult mai bine plătit și decât primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, care are, conform aceloraşi surse, un venit lunar de numai 4.000 de lei.