Situația spitalului din Nehoiu, care riscă să se închidă în cazul în care se reduce numărul de paturi, a ajuns pe masa ministrului Sănătății. Asta pentru că parlamentarii PNL George Scutaru și Cristi Bîgiu au obținut ieri o întâlnire cu ministrul Ladislau Ritli, la care au mai participat primarului orașului Nehoiu, Alexandru Corcodel împreună cu directorul spitalului, dr. Cornelia Istrate.
Situația spitalului din Nehoiu este una specială. Dacă ordinul ministrului, prin care în județul Buzău se reduce numărul de paturi finanțate de la bugetul de stat, rămâne în vigoare, unitatea se poate desființa.
“Considerăm că situaţia unităţii spitaliceşti din oraşul Nehoiu este cea mai gravă, deoarece o reducere suplimentară chiar şi de 7-8 paturi din numărul actual de 108 poate determina desfiinţarea. În această situaţie, locuitorii de pe Valea Buzăului ar rămâne fără asistenţă medicală deoarece au fost desfiinţate spitalele din Pârscov şi Pătârlagele, iar între Braşov şi Buzău nu ar mai funcţiona practic niciun spital”, se arată într-un comunicat al PNL.
În urma întîlnirii, ministrul Sănătății a promis că va analiza situația spitalului din Nehoiu, urmând ca în cel mai scurt timp să găsească o soluție în acest sens.