comunitari, desfiintare, Politie Locala, politistiDupa lungi dezbateri, negocieri si pregatiri, Legea Politiei Locale adoptata poate fi pusa si in practica in urma aprobarii HG 1332/2010 privind Regulamentul – cadru de organizare si functionare a Politiei Locale. Astfel, politistii comunitari isi vor schimba si denumirea si naravul, contrar zicalei prea cunoscute. Vor avea noi atributii, un nou statut si noi dotari. Dupa aparitia in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern, va cadea in sarcina Consiliului Local aprobarea normativului in forma pe care administratia publica locala buzoiana o va considera de cuviinta.
De precizat faptul ca in cadrul Politiei Locale se organizeaza o
structura de ordine si liniste publica, una in domeniul circulatiei pe drumurile publice, alta de disciplina in constructii si protectie a mediului, un birou special destinat verificarii activitatilor comerciale si in fine o structura cu atributii pe linie de evidenta a persoanelor. Politistii locali buzoieni vor avea de aici inainte si grade. Astfel, structura va include agenti superiori, principali, asistenti si debutanti in functie de studii si vechime. Pentru a deveni politist local un buzoian va trebui sa treaca si un test. Abia in urma promovarii examenului, politistii locali obtin un certificat de absolvire eliberat in conditiile legii de catre institutia organizatoare de specialitate, cu mentionarea competentelor profesionale dobandite. Certificatele de absolvire sunt tiparite cu antetul Ministerului Administratiei si Internelor si au regimul prevazut de lege pentru documentele de studii. Totodata, politistii locali care promoveaza programele de formare si depun si un juramant, incheie un angajament de serviciu prin care se obliga sa lucreze in structura o perioada de cel putin 5 ani de la data promovarii examenului. Pe langa atributiile cunoscute referitoare in principal la ordinea si linistea publica, politistii locali vor primi si alte indatoriri ceva mai speciale. Astfel, cei cu atributii in domeniul protectiei mediului verifica respectarea programului de lucrari privind asigurarea curateniei stradale de catre firmele de salubritate, respectarea normelor privind pastrarea curateniei cursurilor de ape ce traverseaza municipiul, colaboreaza cu organele de control sanitare, sanitar-veterinare si de protectie a consumatorilor, si poate verifica datele cu caracter personal din baza de date a Ministerului Administratiei si Internelor a persoanelors inclusiv a autovehiculelor oprite pentru verificari. „Super – politistii” buzoieni vor fi recompensati pentru merite deosebite fie prin ridicarea unei sanctiuni disciplinare aplicate anterior, fie cu titluri de onoare, isemnele onorifice, diplomele de merit sau recompense materiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.