12 evanghelii, cina cea de taina, Iuda, Joia mare, joimaritaCreştinii ortodocşi prăznuiesc în Joia Mare spălarea picioarelor ucenicilor de către Iisus Hristos şi Cina Cea de Taină, când Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii cu pâine şi vin, ca jertfă nesângeroasă. Tot în această zi, se rememorează rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor, punctul culminant fiind vânzarea lui Iisus Hristos de către Iuda Iscarioteanul, pe 30 de arginţi. Slujbele din Săptămâna Patimilor continuă astăzi, în Joia Mare, de la ora 18.00, cu Denia celor 12 Evanghelii.  Aceste slujbe de dinainte de Sărbătoarea Paştelui au început în seara de Florii, iar ultima va avea loc mâine-seară. În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la fel şi sâmbătă. Tot acum, preoţii scot Sfânta Cruce din altar în naosul bisericii şi fac pâinea de împărtăşanie pentru tot anul, pentru îngrijirea bolnavilor. Joia Mare este şi ziua în care preoţii pregătesc Sfântul Mir, care este folosit la botezuri, pentru sfinţirea bisericilor şi a altarelor. Nu este obligatoriu să se sfinţească Mir în această zi, ci doar dacă preoţii consideră că nu le ajunge pentru restul anului. De asemenea, în Joia Mare, în unele mănăstiri există obiceiul ca stareţul să spele picioarele călugărilor, repetând simbolic gestul lui Iisus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.