
Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi la volanul unui microbuz cu remorcă, deşi nu aveau permis corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul.
Ambii şoferi au fost depistaţi conducând acelaşi autovehicul, însă primul – un bărbat de 33 de ani, din comuna Pârscov – a fost oprit pentru control în timp ce conducea microbuzul cu 65 km/h pe DN 10, în localitatea Lunca Pripor. Mai mult decât atât, şoferul vorbea la telefonul mobil fără utilizarea sistemului „mâini libere” şi nu folosea nici centura de siguranţă. El a mers la sediul Poliţiei Oraş Nehoiu pentru a-i fi întocmite documentele corespunzătoare şi le-a spus însoţitorilor să îşi continue deplasarea. La volanul aceluiaşi autovehicul s-a urcat un alt conducător auto, în vârstă de 31 de ani, din Nehoiu, care a fost şi el oprit de echipajul mixt Poliţie – A.R.R. care acţiona pe DN 10, în zona Ciuta. Cu această ocazie, s-a constatat că şoferul respectiv nu avea nici el permis corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul. Așa se facă că și acesta s-a ales la rândul său cu un dosar penal.