Fostul şef al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu Sărat, Teodor Badea, a fost trimis în judecată pentru că a pretins bani pentru ca inspectorii fiscali din subordinea sa să aplice sancţiuni mai blânde unei societăţi.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Teodor Badea, fost şef al Administraţiei Finanţelor Publice Municipale Râmnicu Sărat, judeţul Buzău (actualmente consilier la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău – Activitatea de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice), pentru trafic de influenţă.
Potrivit DNA, în perioada martie – aprilie 2011, inculpatul Teodor Laurenţiu Badea, în calitate de şef al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu Sărat, judeţul Buzău (funcţie pe care a deţinut-o până în luna iulie 2011), a pretins şi primit, de la o persoană denunţătoare, suma de 10.000 de lei şi alte bunuri materiale estimate la valoarea de 600 de lei, pentru a interveni pe lângă directorul executiv adjunct din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, astfel încât inspectorii care efectuau inspecţia fiscală generală la o persoană fizică autorizată – rudă a denunţătoarei – să stabilească în sarcina acesteia obligaţii fiscale mai mici decât cele reale.
În cauză, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI-Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău.