elevi, evaluare, vacantaElevii de clasa a VIII-a intră de astăzi în vacanţă, cu o săptămână mai devreme decât ceilalţi colegi de gimnaziu. Asta pentru că pe ei îi așteaptă examenul de Evaluare Națională.

Înscrierea candidaţilor se va face în perioada 13 – 15 iunie, iar prima probă, este programată pe 20 iunie. Acest examen se susţine o singură dată pe an, într-o singură sesiune, iar elevii nu vor trebui să achite nicio taxă. Potrivit metodologiei de examen, dacă în şcolile de la ţară urmează a fi examinaţi mai puţin de zece elevi, aceştia vor susţine examenele la şcoala coordonatoare. Centrele zonale se vor comunica cu 48 de ore înainte de examinare. Subiectele vor fi elaborate la Centrul de Evaluare Naţională şi vor fi transmise ISJ. Se pot înscrie elevii din seria curentă de clasa a VIII-a, dar şi din seriile anterioare.

Potrivit calendarului stabilit de Minister, prima probă, cea scrisă la Limba şi literatura română, a fost programată pe 20 iunie. Această probă este urmată de proba la matematică, ce se va susţine în data de 22 iunie. Primele rezultate vor fi afişate pe 24 iunie, iar pe 27 se vor afla rezultatele finale, după contestaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.