Captură impresionantă de substanţe etnobotanice interzise de lege. Aproape 500 de plicuri dar şi plante halucinogene au fost confiscate de poliţiştii buzoieni în urma unor perceheziţii la magazinele de vise şi în locuinţele a 4 buzoieni.
Numărul mare de tineri aflaţi în atenţia medicilor drept consumatori de etnobotanice i-a pus pe jar pe poliţişti. Fără să mai stea pe gânduri oamenii legii au descins la punctele de lucru ale societăţilor respective dar si la domiciliile administratorului firmei. Au fost luaţi prin surprindere şi alte 3 persoane aflate in anturajul acestuia. Poliţiştii au găsit 479 de plicuri inscripţionate cu denumiri de plante etnobotanice, 45 gr. materie vegetală mărunţită, despre care suspecţii au declarat că sunt plante şi substanţe etnobotanice aflate în circuitul commercial.
Analizele efectuate în cadrul Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. au relevat că o parte din produse conţineau „etcatinonă”, substanţă înscrisă în tabelul anexa III al Legii nr. 143/2000. De asemenea, au mai fost ridicate instrumente utilizate pentru consumul de droguri, medii informatice şi suma de 14.900 de lei, în legătură cu care existau suspiciuni că provine din activităţi ilegale.Împotriva administratorului şi a celorlalţi trei buzoieni a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.Totodată, procurorul D.I.I.C.O.T. a luat faţă de aceştia măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea.