Cezar Preda, minorități, moiune, opozitiePreşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie pentru 17 aprilie este „cel mai necugetat pas”, precizând totodată că nu crede într-un succes al demersului.

Deputatul a catalogat moţiunea de cenzură ca fiind „cel mai necugetat pas”, precizând totodată că acest demers înseamnă în fapt „o eroare din partea opoziţiei”. Preda a adăugat că nu crede că moţiunea va avea succes.

„Moţiunea pe care o anunţă Ponta e cel mai necugetat pas pe care poate să-l facă o opoziţie europeană în anul 2012. În general, discursurile la moţiunea de cenzură sunt discursuri exagerate, care au o doză de exagerare menită să justifice această, până la urmă, acţiune democratică, prevăzută de lege, dar care poate avea consecinţe europene foarte grave. A ataca prin moţiune drepturile unei minorităţi şi nu le-ai atacat, per ansamblu, într-o lege elaborată de Parlament, înseamnă să te duci direct cu poziţia politică înspre minorităţi atacând dur drepturile lor. E o eroare din partea opoziţiei, nu mi-e frică, sunt ferm convins”, a spus Cezar Preda.

Parlamentarul de Buzău a adăugat că gestul politic al opoziţiei de a depune o moţiune pe tema minorităţilor aruncă România cu 20 de ani înapoi: „Nu va trece această moţiune, dar ca gest politic european, e o descalificare, care aruncă România cu 20 de ani înapoi. Disperarea aceasta, a fierăstrului mai mare, de a-şi tăia craca de sub picioare, n-are nici o înţelegere faţă de liderii care cred că a arunca ţara într-o destabilizare şi a transmite mesaje europene xenofobe ori de altă natură e un lucru firesc. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a nu trece moţiunea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.