
Ancheta in plina desfasurare in cazul militarului care si-a impuscat sotia in cap. Anchetatorii incerca acum sa afle ce anume l-a determinat pe tanar sa-si execute cu sange rece sotia. Intre timp, rudele femeii spun ca probleme dintre cei doi au aparut de cand barbatul a inceput sa-si insele sotia cu o colega de munca. In vara anului trecut, Ionel Anitoiu a cerut divortul, iar cei doi copii au fost incredintati unul mamei iar celalalt tatalui.
In ultima vreme Ionel Anitoiu dorea sa se impace insa cu sotia. O dovedeste un carnetel cu notite personale gasite de anchetatori asupra lui, din care reiese ca nu poate trai fara aceasta. Socrul lui sustine ca in ultima vreme militarul ar fi amenintat-o cu moartea pe femeie daca nu se impaca cu el. „O ameninta continuu ca se omoara, ca o omoara, ca da cu masina peste ea. Era intotdeauna intr-un stres. De cate ori pleca la serviciu, nu era noapte sa nu se duca la ea”, a declarat Anton Colniceanu, tatal femeii ucise.
Astazi, medicii legisti urmeaza sa faca autopsia cadavrelor celor doi soti. Cercetarile sunt coordonate de doi procurori, unul criminalist, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau si un procuror militar de la Parchetul militar teritorial Bucuresti.
[audio:http://jurnaluldebuzau.ro/wp-content/uploads/2011/04/anton-colniceanu.mp3]