afaceri, Harghita, influențare martori, inselaciune, materiale de construcție, perchezitiiPercheziții la locuințele unui buzoian de 58 de ani  suspectat de înșelăciune. Din imobilele respective au fost ridicate documente de evidenţă contabilă ce urmează a fi verificate împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru stabilirea relaţiilor comerciale dintre societatea administrată de învinuit şi o altă societate păgubită, cu sediul în judeţul Harghita. Investigaţiile au fost demarate de poliţiştii buzoieni în urma plângerii depuse de societatea păgubită. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în cursul lunii septembrie 2008, buzoianul de 58 de ani, în calitate de reprezentant al unei societăţi ce are ca principal obiect de activitate lucrări de construcţii, a achiziţionat de la firma din Harghita tablă de cupru în valoare de 110.336 lei. Pentru plata facturilor, buzoianul a completat integral două file CEC de numerar care nu puteau fi acceptate de bancă, urmărind inducerea în eroare a furnizorului şi, deşi a folosit marfa la finalizarea unor lucrări încasând contravaloarea acestora, nu a mai recunoscut recepţia uneia dintre facturi şi implicit a debitului către furnizor. Întrucât de la data demarării primelor cercetări învinuitul s-a sustras urmăririi penale, a încercat zădărnicirea adevărului prin influenţarea unor martori şi a încercat să sustragă unele documente în timpul percheziţiei s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de investigare a fraudelor şi se acţionează pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 75.335,87 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.