cisterna, explozie, GPL, incendiu, pompieri, vinovatiLa nici 24 de ore de la producerea incidentului, apar și primii vinovați de producerea incendiului de ieri, în care a ars o cisternă cu propan. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, atât șoferul cisternei cât și patronul firmei la care s-a efectuat reparația cisternei sunt cercetați penal pentru distrugere din culpă.

Datele preliminare arată că principalul vinovat este şoferul cisternei care nu a respectat regulile elementare de siguranţă, ducând vehiculul la reparat fără a evacua complet gazul din cisternă. Conform procedurilor, acesta ar fi trebuit înlocuit cu gaze inerte sau cu apă, ţinând cont de faptul că defecţiunea era semnalată la un furtun de refulare.

În paralel cu ancheta poliției, pompierii au descoperit și ei nereguli în ceea ce privește intervenția municitorilor care au efectuat lucrările de reparație ale cisternei. “Din cercetările noastre am ajuns la concluzia că propanul s-a împrăștiat la suprafaţa pământului, cisterna era în imediata apropiere a atelierului în care se făceau reparaţiile, propanul a intrat în contact cu o aerotermă şi întreaga cantitate de vapori s-a aprins”, a explicat şeful ISU Buzău, Dănuţ Nicolae.

Atât șoferul cisternei cât și patronul firmei au fost amendați cu 5.000 de lei fiecare, și sunt cercetați penal de polițiști pentru distrugere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.